B ↔ 170m ↑ 80m ⏱ 40min vf / 1h05 total
Traseul de via ferrata “Grota cu Hamace” (denumit initial Montana sau Montana Land) a fost inaugurat in 28 Aprilie 2018 langa localitatea Suncuius, Defileul Crisului Repede, Muntii Padurea Craiului. Realizarea traseului apartine clubului sportiv CASSIO Montana, finantat exclusiv din fondurile clubului. Vezi toate traseele de via ferrata de la Suncuius.
Pe scurt:
- Lungime totala 170m
- Diferenta de nivel 80m
- Dificultate B
- GPS acces 46°56’24.2″N 22°32’51.9″E sau 46.940056,22.547750 (geo)
- GPS Start Via Ferrata 46°56’18.7″N 22°32’48.2″E sau 46.938528,22.546722 (geo)
- Durata poteca acces: 10min
- Durata via ferrata: 40min
- Durata retragere: 15min
- Timp total: 1h 05
- Se poate parcurge tot anul, evitand perioadele ploioase cand stanca devine alunecoasa
Toate traseele de via ferrata din Defileul Crisului Repede
- Via Ferrata “Podu Indian” – Șuncuiuș, jud. Bihor (C/D) -
C/D | ↔ 160m | ↑ 80m | ⏱ 30min vf (55min total) - Via Ferrata “Grota cu Hamace” – Șuncuiuș, jud. Bihor (B) -
B | ↔ 170m | ↑ 80m | ⏱ 40min vf (1h05 total) - Via Ferrata “Casa Zmeului” – Vadu Crișului, jud. Bihor (C) -
C | ↔ 215m | ↑ 150m | ⏱ 1h vf (2h total) - Via Ferrata “Mocănița” – Peretele Zânelor, Vadu Crișului, jud. Bihor (B) -
B | ↔ 150m | ↑ 110m | ⏱ 1h+ vf (2h+ total)
Acces: Daca veniti cu masina, aceasta se poate parca inainte de a ajunge la pensiunea Gradia sau chiar langa pensiune daca este loc in parcare. GPS: 46°56’24.2″N 22°32’51.9″E sau 46.940056,22.547750. Nu se recomanda parcarea sub stanci deoarece pot cadea pietre.
De aici se continua pe drum, de-a lungul raului Crisul Repede, pana la 46°56’18.7″N 22°32’48.2″E (sau 46.938528,22.546722), punctul de start al traseului.
Lungimea traseului de via ferrata: 170m. Diferenta de nivel: 80m.
Dificultate: B (mediu). Gradele de dificultate sunt notate de la A (foarte usor) la E (extrem).
Conform CASSIO Montana, traseul incepe usor cu o parte pe o stanca inclinata (fata cazuta), un mic traverseu pentru ca apoi sa se urce pe un pinten vertical. Dupa parcurgerea pintenului este disponibila o iesire intermediara din traseu pentru cei care au obosit deja sau considera ca restul traseului este peste puterile lor. Avem apoi un traverseu cu o grota de odihna la final, in care exista si 2 hamace. Atentie! Ramaneti asigurati de cablu cand stati in hamace! In continuare, se intra din nou pe un perete vertical putin surplombat, pentru 2-3 metri, care trece pe langa inca o iesire intermediara (ultima, la stanga). Dupa inca un mic traveseu (4-5 metri), mai sunt cateva zeci de metri, pe o fata verticala, care conduc la iesirea finala din traseu.
Timp de parcurs: 40min.
Calitatea structurilor metalice era impecabila la data inaugurarii, 28 aprilie 2018. Traseul de via ferrata este supravegheat video 24/7.
Costuri acces: gratuit. Pana in toamna anului 2021 accesul a fost cu plata.
Traseele amenajate de catre clubul CASSIO Montana, organizatie non-profit, s-au bazat pe donatii si voluntariat. Pentru a sprijini amenajarea altor trasee si intretinerea celor existente, puteti contacta direct clubul.
„Punctual daca sunt cereri de la categorii defavorizate putem organiza grupuri pro bono cu cea mai mare placere. De exemplu anul 2021 a adus 2 evenimente organizate pentru copii cu dizabilitati (aici si aici).” – CASSIO Montana
Echipament: Obligatoriu casca, ham si lonja speciala pentru via ferrata, prevazuta cu mecanism de absorbtie a socurilor plus 2 carabiniere speciale pentru via ferrata, cu care ne asiguram in permanenta de sufa metalica a traseului. Optional, manusi.
Retragere: Retragerea din traseu se face pe poteca din padure, iar in 5-10 minute de la iesirea din traseu se ajunge inapoi la parcare.
Traseul are 2 iesiri intermediare pentru cei care obosesc sau simt ca traseul este peste puterile lor. Prima iesire e dupa primul tanc parcurs iar a doua iesire este dupa traverseul cu grota si parcurgerea fetei putin surplombate ce urmeaza traverseului. La toate iesirile intermediare linia de exit din traseu este in sus, in timp ce traseul principal face un traverseu (mai lung la primul exit si mai scurt la al doilea) catre dreapta.
Conditii meteo: Meteoblue Suncuius / Viewweather Suncuius.
Apel de urgenta: 0-SALVAMONT, adica 0725.826.668, sau numarul general de urgente 112. Coordonatele GPS ale traseului, pentru localizare: 46°56’18.7″N 22°32’48.2″E.
Video:
Poze:
Surse:
- Am parcurs traseul
- Conversatie cu clubul sportiv CASSIO Montana Oradea
- https://www.facebook.com/CassioMontanaOradea/posts/2039533642726885
Mie ceva imi scapa aici. Bucata aia de perete e proprietatea astora care au instalat via ferrata? Ce drept au ei sa-si monteze sarma acolo si sa faca afacere din asta? Din cate stiu eu acolo e rezervatie. Daca faci o amenajare gratuita e una dar daca ceri bani, cica „sponsorizare” e cu totul alta. Nu le un pic rusine sa stea cu mana intinsa?
#trecatorul Mi se pare corect cea ce spui. nu se poate cere o sponzorizare obligatorie. Apreciez ca au facut un traseu dar nu mi se pare corect ca o asociatie non-profit sa ceara bani. Am inteles ca mai nou sunt operatori de turism, atunci trebuie sa plateasca impozite si sa plateasca concesiunea acelui perete, este un teren al tari nu este un parc de distractii.
O explicatie au oferit-o aici, in comentariile de la postul https://www.facebook.com/CassioMontanaOradea/posts/2043479235665659.
Citez:
„Clubul CASSIO Montana este un ONG (organizatie non profit) adica spre deosebire de un srl scopul lui nu este sa faca profit. Terenul pe care am amenajat acest obiectiv turistic este proprietate privata a composesoratului Suncuius de la care clubul a inchiriat-o si plateste chirie.
Clubul a amenajat din fonduri proprii in ultimii 34 de ani intre 50 si 100 de trasee de alpinism si escalada in zona vadu crisului suncuius. Accesul in acestea este gratuit.
In ultimii 2 ani tot clubul nostru in colaborare cu Salvamont Bihor a amenajat in vadu crisului 2 trasee de via ferrata. Accesul in acestea este gratuit.
Tot in ultimii 2 ani membrii clubului au implementat pe baza de voluntariat si cu finantare proprie un sistem de marcare a traseelor amenajate de club si nu numai pe baza de qr-code plasat la baza traseului pe care il puteti scana cu smartphoneul si vi se incarca pe telefon descrierea traseului cu toate datele tehnice si hartile precum si echipamentul necesar pentru parcurgere. Acest sistem este cu acces gratuit.
Vara trecuta ne-am propus sa realizam ceva nemaintalnit in zona si anume un mare parc de aventura outdoor cu multiple via ferrata, tiroliene, poduri suspendate, platforma de bungee jumping si trasee de escalada pentru copii. Odata planul facut am obtinut terenul, am realizat documentatia pentru avizarea de la toate organele competente si am demarat campania de strangere de fonduri prin sponsorizari/donatii in paralel cu negocieri cu furnizorii de materiale necesare amenajarii pentru plati la termen precum si plati in rate. Am reusit sa strangem fonduri pentru prima via ferrata din parc, cea pe care tocmai am deschis-o.
In toamna trecuta am demarat lucrarile si luna aceasta am deschis obiectivul. Totul pe baza de voluntariat si fonduri obtinute din sponsorizari/donatii.
Pentru finalizarea intregului proiect si pentru dezvoltarea traseelor de escalada si alpinism din zona ne bazam pe sponsorizarile/donatiile generate de accesul pe aceasta via ferrata si nu numai. Asta nu inseamna ca nu fiscalizam veniturile (se primeste chitanta pentru fiecare leu incasata). Doar ca prin natura sa un ONG negenerand profit nu plateste aceleasi taxe cu un srl. Va asiguram insa ca asa cum am procedat in intreaga noastra istorie de 34 de ani cu donatiile/sponsorizarile la fel vom procedda si de acum incolo adica le vom reinvesti in sport si trasee specifice.
Si ca sa revenim la neclaritatea dvs, sponsorizarea e un act voluntar, neobligandu-va nimeni sa faceti acest gest. Dar fiind vorba de o proprietate privata accesul pe aceasta se faca in conditiile stabilite de proprietar.”
Am citit si eu „explicatiile” astea. Orice ar spune ei nu e in regula taxarea pentru folosirea traseului. Vor sa faca ghidaj acolo, treaba lor, sa inchirieze echipament, la fel. Dar sa te pui stapan pe stanca aia e absurd. Si probabil nici „sponsorizarea” in schimbul folosirii traseului nu ar fi vazuta cu ochi buni de anaf, protectia consumatorului, etc. Ce fac ei e ca si cum eu as cere cate doi lei „sponsorizare” pentru parcurgerea traseelor vopsite din fonduri propri.
Mdah, organizatie non-profit este o poveste bullshit. Isi platesc membrii, doar persoana juridica nu face profit, ci doar ei, personal. Dar cu ce drept limiteza ei accesul. E muntele lor personal? Am sa fac plangere la cat mai multe departamente posibile impotriva nesimtitilor astora.